marți, 18 noiembrie 2014

Incotro este lumea?

A fost odata o fetita care, suparata fiind pe parintii sai, a vrut sa plece in lume. Cand a deschis poarta nu stia incotro se afla lumea, asa ca s-a intors acasa. S-a grabit sa creasca crezand ca asa va afla mai repede unde se afla lumea, a depasit hotarul curtii sale si a descoperit o parte din ea. S-a aruncat in bratele lumii crezand ca este o mama mai buna decat a avut acasa. A trait cu incredere deplina in oameni, a iubit, a crezut ca ceea ce ofera se va intoarce la ea sub aceeasi forma. Nu a invatat-o nimeni ca lumea este linistita si frumoasa doar atata timp cat exista arme si teama. Nu a invatat arta razboiului pentru ca nu a stiut ca exista. Nu a ranit si nici nu s-a aparat. Apoi au inceput sa apara rani, oamenii i-au promis fericirea si i-au facut cadou suferinta. A revenit acasa si a constatat ca lumea se intindea si acolo, tot oameni, tot suferinta. Se tot intreba unde a gresit, dar nu a gasit raspunsul, pentru ca nu a gresit. A facut totul ca un om crescut in rai care nu a intalnit inca sarpele. Au gresit altii, au gresit toti, iar toti sunt rezultate ale greselilor gresitilor lor. Ea nu a devenit o gresita. Si-a pastrat inocenta, desi a simtit gustul pacatului. Si-a pastrat copilaria desi a devenit mai inteleapta decat multi adulti cu experienta. Toata libertatea pe care o respira inainte de a cunoaste lumea s-a ascuns inauntrul sau. S-a transformat incet intr-o broasca testoasa si simtea greutatea carapacei in care traia crezand ca astfel era ferita de tot raul care bantuia pe-afara gata sa o inhate. Testoasa a crescut, a devenit din ce in ce mai lenta, acesta fiind pretul sigurantei. A trait in acest fel vazand aceeasi lume, auzind aceleasi cuvinte, avand aceleasi sperante doar ca avea o carapace in care vietuia in siguranta uitand sa traiasca. A uitat si ca a fost odata o fetita, care radea, visa, astepta sa descopere lumea. Desi povara crestea cu fiecare zi, nu renunta la siguranta, n-ar fi iesit din carapace pentru nimic in lume. Pentru ca lumea era cea pe care o stia. 
Desi isi amintea ca a intalnit uneori in lume si locuri frumoase , oameni simpli care nu au ranit-o niciodata dar carora nu le-a acordat prea multa importanta, teama o impiedica sa-si deschida sufletul ranit de prea multe ori. A vrut sa ajunga repede in varful muntelui fara sa stie ca fericirea consta de fapt in escaladarea lenta a acestuia, cu pauze pentru a admira peisajul. A uitat ca lucrurile mici aduc bucurii mari si ca uneori oamenii simpli inteleg cel mai bine alti oameni simpli. Nu stie ca riscul cel mai mare pe care si-l poate asuma in viata este sa nu-si asume niciun risc. Nu stie ca lumea este mult mai mare si ca acolo, undeva, exista cineva atat de imperfect incat o poate scoate din carapace si o poate face fericita. Nu stie ca traind izolata nu va gasi si nu va fi gasita. Nu stie ca un sarut poate transforma broasca intr-o printesa, chiar daca nu este al unui print. Daca o voi intalni, voi incerca s-o eliberez din carapace aratandu-i lumea mea. O lume la fel de imperecta dar in care se poate trai si frumos.

sâmbătă, 17 august 2013

"Traiti, ba, traiti, ca de murit, nu-i nici o scofala!"



 Am ales acest nume pentru blog gandindu-ma mai mult la rezonanta cuvantului "hoinar". Cuvantul "viata" a fost o completare fireasca. 
Viata e frumoasa, viata e grea, viata are sau nu are rost daca reusim sau nu sa realizam ceea ce ne face sa ne simtim impliniti. Viata este o insiruire de momente, de intamplari, de simtiri, de rutine si de asteptari. Totul pare simplu cat timp viata e doar grea, frumoasa, cat timp avem ce astepta, cat timp speranta ca ziua de maine poate fi mai buna. Viata se construieste, se influenteaza, se simte, se iubeste pe sine, numind asta instinct de supravietuire.
Insa ce mai inseamna toate astea cand iminenta mortii devine o certitudine? Ce mai inseamna viata pentru un muribund? Ajuns la capat, viata devine un timp trecut, o himera, o durere, fie ca a fost buna, rea, frumoasa sau grea. Cuvantul viata devine atat de ingust incat nu mai poate fi soptit, gandit, cantat, povestit. Orice strigare a vietii devine o strigare a mortii. Viata devine o gaura neagra care absoarbe tot ce a mai ramas din existenta noastra catre intunericul pe care il numim moarte.
Cu totii spunem ca nu vrem sa stim dinainte data mortii noastre, gandind involuntar ca aceasta este una indepartata. Insa daca ar fi aproape, oare nu ne-am dori sa stim? Sa simtim viata asa cum n-am fost capabili s-o simtim toata viata? Sa privim cerul. copacii, sa ascultam orice, sa ne strigam iubirea fata de toti cei care nu stiu asta, fata de noi insine? N-am vrea sa stim daca mai e timp sa reparam tot raul pe care l-am facut vreodata astfel incat sa parasim lumea impacati? N-am vrea sa mai gustam cel putin odata mancarea preferata, sa bem un pahar de vin rosu, sa fumam o ultima tigara, sau sa facem dragoste ca nebunii , poate chiar pana la final?
Viata este scurta atunci cand ne credem nemuritori, este suficienta atunci cand am trait corect fata de noi insine si este foarte lunga atunci cand misiunea pe care am fixat-o propriei existente a fost indeplinita sau a esuat prematur.
Sunt oameni care plang moartea altor oameni pe care nu i-au cunoscut, numai pentru ca existenta lor le-a adus o bucurie, uneori fara a constientiza acest lucru.
Viata este legata de iubire. Simtim ca traim doar atat timp cat iubim. Orice forma a iubirii este de fapt o forma de viata. Spunem ca iubim viata, insa iubim oamenii, locurile, lucrurile care ne creeaza emotii pozitive. Iubim viata si atunci cand ne temem. Teama de a pierde pe cineva, de a pierde ceva, de a pierde esenta vietii noastre, este cea care se traduce prin teama de moarte. Moartea inseamna o pierdere a lucrurilor dragi indiferent ce se spune ca ar exista dincolo. Ruperea de tot ceea ce stim si simtim este mai inspaimantatoare decat intunericul vesnic sau decat orice cazan cu zmoala. 
Se spune ca viata este un cadou, insa adevaratul cadou il reprezinta elementele care ne fac sa simtim ca traim. Trebuie sa invatam sa le apreciem in fiecare zi, pentru ca fiecare zi ar putea fi ultima.

vineri, 21 iunie 2013

Amintiri despre nimic


E in sufletul meu dorinta care ma poarta pe alte taramuri prafuite si nedescoperite . O simt si incerc sa o ignor. Cred ca asa va fi mai bine dar nu fac decat sa ma amagesc . Nu e deloc mai bine . Vreau sa calc pe acele taramuri necunoscute . 

Zambesc….
Iar ma gandesc la ea . E mereu ca prima data. Aceeasi bucurie insotita de nelinistea atat de dulce care ma cuprinde .
Aceleasi ganduri despre ea…imbogatite de fiecare data de altele noi . Mereu mai multe .
Inchid ochii . O simt . Ma priveste si imi zambeste in coltul gurii . De ce oare are ochii atat de adanci ?
As vrea sa ma sarute .Cu fiecare clipa care trece vreau mai mult …
Este genul de femeie care  poate innebuni un barbat doar cu o privire .  Iti rascoleste sufletul . Iti da peste cap tot sistemul intern atat de bine pus la punct de natura . Melanj de sentimente , amintiri , iubiri de mult trecute , toate sunt acum ravasite . Nu stii ce e cu tine . Cum poate face ea asta ? Te intriga . Credeai ca nu ai sa mai gasesti pe cineva care sa te faca sa simti asa ceva . Dar ea nici nu iti place . Nu are cum sa-ti placa . Te face sa o doresti instantaneu . Te priveste in ochi. Nu e doar o femeie frumoasa . Se misca cu o gratie si o eleganta care te blocheaza .O vrei . E plina de erotism . Te gandesti cum face dragoste oare . Trebuie sa simta lucrurile cu intensitate . Pasionala . O tradeaza privirea . Gura . Felul in care atinge lucruri.
Simt o dorinta nebuna . Sa o am . Sa fie a mea . Sa ma bucur cu ea de dragoste .

marți, 18 iunie 2013

Cum soarele saruta marea

     
 Soarele a fost dintotdeauna indragostit de mare. Si marea de soare. Este o dragoste in aparenta platonica si neimplinita. Insa am descoperit un loc in care soarele indrazneste sa o sarute zi de zi. Fiecare noapte este o vesnicie pentru cei doi indragostiti. Iar rasaritul este momentul cel mai asteptat, este revederea celor care nu s-au intalnit niciodata. Si totusi se saruta zilnic! Sarutul care se propaga indiferent de distanta. Cand se revad, inima soarelui bate atat de tare incat aruca valuri de caldura si de lumina peste tot ceea ce ne inconjoara, iar inima marii creaza valuri inspumate.        
      Primavara este anotimpul in care cei doi incep sa-si zambeasca. Este anotimpul in care s-a nascut fiica lor. Prin acelasi procedeu misterios in care se saruta, au reusit sa aduca pe lume o copila. 
      Fiica marii si a soarelui nu are nevoie de metafore pentru a fi descrisa. Ea insasi este o metafora. Desi a ramas captiva in lumea oamenilor, ajunsa la maturitate, isi urmeaza tatal de cate ori are ocazia si merge in bratele mamei sale pentru a-i simti atingerea racoroasa. Fiecare gest al ei tradeaza nobletea, sangele albastru ca marea. La fiecare pas aduce caldura si lumina in sufletele celor care au norocul sa o intalneasca. Poate fi dura, rece, zbuciumata dar poate fi si cea mai statornica fiinta atunci cand in viata ei nu exista nici o adiere de vant. Poate fi calda, stralucitoare si poate lumina calea oricui daca nu exista locuri intunecoase ca acelea unde nici tatal ei nu indrazneste sa lumineze. 
      Originea ei nepamanteana este clara pentru oricine stie si poate sa aprecieze frumusetea universului. Am avut placerea sa o intalnesc si sa-i vad pofta de viata intr-un amestec de bucurie, tristete, speranta si incredere. Daca as fi fost soare, inima mea ar fi topit spontan tot ce exista in acel moment prin preajma. Daca ea ar fi fost marea, m-as fi lasat dus de val. 
      De-aici marea e departe iar soarele pare singur, dar nu este. El are marea lui. O vede, o simte, o incalzeste si ii creaza valuri.
       Fiica lor imi este departe si ea. Dar o vad, o simt si sper sa-i creez valuri. Ii trimit sarutul care se propaga indiferent de distanta, la fel cum soarele saruta marea!


duminică, 16 iunie 2013

Sunt....fluturele albastru din palma ta!














Sunt inima pe care n-ai sfaramat-o inca,
Sunt valul cald care n-a atins niciodata trupul tau
Sunt...
Lutul pe care mainile tale nu l-au modelat niciodata,
Sunt un drum pe care tu n-ai indraznit sa mergi inca...
Sunt...
O lacrima pe care ai strivit-o intre gene
...dar pe care inca n-ai plans-o
Sunt vinul dulce si imbatator pe care inca nu l-ai gustat...
Sunt
Pumnul de nisip pe care nu l-ai risipit inca
Sunt amintirea pe care nu ti-ai amintit-o inca
Durerea pe care n-ai simtit-o inca...
Sunt...
Raspunsul pe care l-ai primit
la intrebarea pe care nu ti-ai pus-o niciodata
Sunt gandul care ti-a strafulgerat prin minte
si te-a lasat trista si confuza
Sunt arsura dulce a biciului iubirii...
pe care tu nu l-ai simtit inca
Sunt rosul aprins si navalnic din sangele tau
Sunt eu....toate acestea iti sunt....doar eu...
Cine imi esti tu?!"

duminică, 9 iunie 2013

TU ESTI...
















Tu esti răscumpărarea greşelilor de până acum şi recunoştinţa faptelor bune.
Tu esti singurul răspuns a cărui întrebare sunt.
Tu ai buzele, mâinile şi trupul făcut după forma fiinţei mele
Tu daca vei lupta impotriva mea... vei câştiga întotdeauna.
Tu esti singura la care mă voi întoarce neîncetat şi pe care am s-o astept cu nerăbdarea zilei de ieri.
Tu esti cea pentru care aş putea să renunţ la tot ca să înţeleagă cat de mult pot să iubesc, dar nu-mi vei cere asta niciodată, pentru că esti Tu.
Tu esti cea care ştie ce gândesc, cum simt şi de ce sunt.
Tu stii ce arme puternice sunt indiferenţa si răzbunarea.
Tu mă vei contrazice atunci când îmi susţin nedreptatea, vei fi mai agila decât mine şi mă vei lăsa în nebunia-mi să-mi descopar slabiciunile.
Tu vei învăţa de la mine că în dragoste nu e loc de orgoliu, eu voi considera orgoliul tau  copilăros dar îl voi accepta.
Tu esti cea pentru care am învăţat să iubesc fara sa cer nimic in schimb.
Tu existi aici şi acum, doar că ochii mei trebuie sa stea inchisi pentru a te vedea.

duminică, 26 mai 2013

Facebook - iluzia vietii

 

     Exista o diferenta majora intre ceea ce se posteaza si motivele pentru care exista un cont pe Facebook.  Este un mediu ideal pentru cei care stiu sa "citeasca" si care vor sa cunoasca foarte bine persoanele de care sunt legati sub o anumita forma. Oricat de mult ar dori cineva sa-si ascunda caracterul, felul in care vede viata si sentimentele, postarile arata intotdeauna adevaratul om din spatele lor. Distribuirile sunt cele mai clare dovezi ale rezonantei dintre om si postarile care converg catre toate aspetele personalitatii sale. Sinceritatea este constanta in postari si in "linia melodica" a acestora. Orice distorsiune reprezinta o dovada a ceea ce se doreste a fi ascuns celorlalti. Aceasta este partea buna a existentei unui astfel de mediu  si un avantaj net al celor care au capacitatea de a interpreta aceste indicii subtile.
     Comunicarea este pretextul sub care este utilizat atat de intens, desi adevaratele motive sunt altele.      Comunicarea clasica se poate realiza in continuare dupa metodele utilizate dintotdeauna. Insa acest gen de comunicare este intotdeauna legat de ceea ce nu se poate spune, arata sau face in realitate. Toti sunt atrasi de posibilitatea de a scoate la iveala sau de a ascunde ganduri, sentimente, activitati si abilitati care, in mod normal, nu pot fi manipulate astfel incat oamenii sa fie priviti asa cum isi doresc.
Cea mai importanta functie ramane insa posibilitatea de pastra o legatura permanenta intre cei care doresc sa-si ascunda sau sa-si etaleze relatiile, in special relatiile sentimentale. Textele, fotografiile, melodiile, filmele si activitatile preferate, etc., alaturi de datele personale constituie reteta ideala pentru a alimenta dorintele si pentru a mentine legaturi prin intermediul tuturor simturilor exceptand simtul tactil.
     Ceea ce oamenii au visat dintotdeauna sa realizeze poate fi inlocuit cu succes. Invizibilitatea, transmiterea simultana catre mai multe persoane a unor ganduri, posibilitatea de a alege o persoana, un grup, un ideal, un stil de viata, toate diferite fata de cele cu care le este ingaduit sa interactioneze, comprimarea spatiului si a timpului, localizarea si identificarea toturor persoanelor interesante, s-au adunat intr-un instrument "magic" care face ca vietile tuturor sa fie mult mai pline de informatii dar saracite de experiente.
    Foarte multi oameni  traiesc doar pentru a avea ce sa posteze. Facebook-ul a devenit deja o capcana a timpului, un surogat, o iluzie a vietii.