Cafeaua

Astazi am descoperit o cafea sublima. Cafeaua pe care am asteptat-o mereu. Si, culmea, nu a venit dimineata, dar m-a trezit. Eram adormit si nu mai simteam nimic. 

Ciudat, doar cand am vazut-o, cand i-am simtit putin "parfumul" m-am simtit alt om. Nu am gustat-o pentru ca o cafea nobila nu se bea, se simte, se savureaza, apoi se gusta putin, atat de putin incat sa-ti doresti s-o ai in fiecare dimineata, fie numai pentru aroma. Licoarea de astazi m-a facut sa cred ca nimic nu e intamplator desi asa se pare ca am descoperit-o. Este exact asa cum imi place,  nu are nevoie de zahar sau lapte care sa-i ascunda savoarea. Are nevoie de dragoste. Cafeaua pe care o iubesti se prepara la foc mic, se saruta dimineata, este pura si limpede cand o atingi cu buzele. Genul asta de cafea se bea cand esti singur, te face sa devii egoist, pur si simplu nu poti spune nimanui "hai la o cafea". Nu la asta. 

Este o cafea tare, concentrata, cu experienta, care te face sa crezi ca orice ai incercat pana acum a fost apropiat de cicoare. Distanta dintre noi poate deveni istorie pentru ca eu o doresc iar ea vrea sa fie apreciata de un cunoscator. Nu este genul de cafea care se bea cu vaza. Asa cum esentele tari se pastreaza in sticlute mici, cafelele nobile se servesc in cescute minuscule. 

Felul in care a fost culeasa, prajita, rasnita, o face la fel de buna fiarta, oparita, preparata la filtru sau expresor. Insa aroma dupa care tanjesc este rezultatul cafelei la nisip, incinsa doar de razele soarelui pe care o poti consuma la masa, in pat, in masina, la birou, in balcon, in gradina, la terasa sau chiar in locuri publice. 

Asta e tot ce stiu despre cafeaua de astazi. Nu stiu cum se numeste, nu cunosc exact de unde provine, dar simt ca am aflat-o la timp. Astept cu rabdare sa o descopar in toata splendoarea, sa ma bucur de ea si sa fiu convins ca simte aceeasi placere ca si mine atunci cand o degust. 

Cafeaua de dimineara este rutina de care nu ma satur niciodata. 

Sper sa nu-mi faca rau la inima!