sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Scrisoare netrimisa

       Am sa incep cu tine, cea care mi-a fost alaturi si care m-a iertat intotdeauna. Vreau sa te am alaturi tot restul vietii, vreau sa stiu ca am un suflet cald care ma rasfata ma iubeste si ma face sa realizez ca nimic nu este corect in viata. Constiinta desi exista, poate fi ignorata dand frau liber impulsurilor de moment sau sentimentelor profunde care nu ar trebui sa apara in afara vietii frumoase si linistite de care ne bucuram.Te iubesc!
       Apoi tu, cea care-mi face viata atat de grea dar atat de frumoasa, cea pe care o visez zi si noapte ca fiind sufletul meu pereche, cea pe care ma mint ca o doresc dar alaturi de care sunt constient ca nu as putea trai niciodata linistit, esti o sursa inepuizabila de bucurie dar si de tristete in acelasi timp. Te vad ca pe o minune in viata mea, ador ochii tai mari si buzele carnoase, sufletul cald si bun, apreciez iubirea si grija de care dai dovada, insa uneori ai si o rautate care ma sperie. Frustrarile noastre legate de vietile duble si complicate in profunzime, aduc multa suferinta amandurora. As vrea sa pot renunta la tine, as vrea sa te alung din viata si din gandurile mele dar nu pot. Ai aceleasi efecte si esti la fel de nociva ca un drog. Uneori simt ca as putea renunta la tot pentru o "doza".Nu stiu cat o sa mai pot duce povara asta frumoasa, dar o voi duce pana la sfarsit, orice ar insemna asta. 
      Tu, cea care nu ma iubeste, cea care imi spune atat de frumos ca nu vrea sa te complice, esti echilibrul care-mi lipseste in labirintul sentimentelor care ma sugruma si imi intuneca judecata. Tu nu ma doresti dar ma astepti ca nimeni alta, tu nu-mi ceri nimic, dar imi oferi totul desi nu ai nicio obligatie, tu ma rasfeti desi nu ai niciun motiv, tu esti atat de frumoasa incat mi-e greu sa-mi explic cum de nu mi-ai luat mintile inca. Cu tine totul pare atat de simplu, esti ca o apa linistita, fara valuri dar foarte adanca. Daca nu as fi stiut sa inot, m-as fi inecat cu siguranta. Tu nu ma certi, nu-mi ceri explicatii, doar ma asculti si-mi dai sfaturi ca si cand ai fi un inger pazitor. Vrei ca toata lumea sa fie fericita incepand cu mine si cu cei care-mi sunt dragi. Iti multumesc.
       Tu cea care esti libera ca pasarea cerului, care obtii tot ce-ti propui, care profiti de oricine si de orice sa-ti atingi scopurile, te detest, esti tot ce n-as putea fi eu vreodata, dar orice invitatie venita din partea ta este ca o invitatie primita de molie sa mearga catre bec. Stiu ca nu esti decat un moft pentru mine, ai alte cercuri in care-ti traiesti viata, lumea ta e peste nivelul meu material, insa lumea mea este peste nivelul tau spiritual. Stiu ca te atrage tocmai refuzul pe care ti l-am formulat elegant de-atatea ori, dar si pe mine ma incita ideea de a te pune la incercare, da a testa ce esti dispusa sa faci pentru a-ti atinge scopul si pentru a-ti hrani orgoliul. Am sa ma joc cu tine si am sa-ti vorbesc despre lucrurile importante pana cand ai sa te schimbi ( deja se vede ceva). Iar cand te vei fi schimbat suficient, te voi elibera sa-ti gasesti linistea interioara de care ai atata nevoie desi nu esti constienta de asta. 
  

6 comentarii:

  1. Chiar crezi ca poti manipula? Ca poti hotari tu totul? O sa fii surprins de rezultat!

    RăspundeţiŞtergere
  2. daca o "ea" le-ar cuprinde pe toate...tot ti-ar mai lipsi ceva...
    cred ca acest lucru e valabil pentru marea majoritate dintre noi...
    restul...ori au gasit ce cautau...ori prefera sa creada ca au gasit...sau...vietuiesc pur si simplu fara sa mai simta nimic...

    RăspundeţiŞtergere
  3. Nu e vorba despre manipulare Dreamer, este doar o radiografie a ceea ce gandesc acum.

    RăspundeţiŞtergere
  4. o "ea" nu le poate cuprinde pe toate. Natura umana nu este programata pentru a gasi ci pentru a cauta in permanenta. A gasi inseamna sa inchei o etapa si vei incepe sa cauti din nou altceva. Cei care spun ca s-au oprit din cautari sunt ipocriti. Si chiar daca ar exista persoane care au gasit si nu mai cauta, tot spera ca vor fi cautati si gasiti pentru a simti ca sunt vii. Sau poate ca sunt subiectiv!

    RăspundeţiŞtergere